Descriere
Clor lent tablete 200g
Substanta biocida solida in forma de tablete de clor de 200g, forma cristalina cu miros caracteristic, cu eficacitate bactericida.
Domeniul de utilizare: dezinfectante si algicide care nu sunt destinate aplicarii directe la oameni si animale.
Aria de aplicare: solutie pentru dezinfectia apei din piscine.
100 grame de produs contine: substanta activa symclosene 95% CAS:87-90-1 EC:201-782-8 cu degajare de clor activ de 85%.
Tabletele de clor se dizolva incet, in 7-10 zile, fara reziduri si fara a influenta valoarea pH-ului si sunt folosite la tratarea si dezinfectia apei de piscina.
Tabletele de clor sunt rezistete la descompunerea rapida cauzata de caldura artificiala sau de radiatii solare.
Tabletele de clor sunt stabilizate, astfel incat nu va mai fi nevoie de un stabilizator al clorului.
Se pastreaza in recipientele originale si se introduc in skimmere sau clorinatoare atasate instalatiilor de filtrare a apei din piscina.
Indicatii de utilizare:
pH-ul apei trebuie reglat inainte de fiecare utilizare si mentinut intre valorile 7.0-7.4. Metoda de aplicare dizolvare-dilutie, la umplerea bazinului se adauga in skimmer 1 tableta de 200g la fiecare 20 mc de apa la 7 zile.
Pentru intretinere este suficienta adaugarea intr-un bazin de inot, la fiecare 7-10 zile, a 1 tableta la fiecare 20 mc de apa, in functie de testul de clor absortie efectuat de catre client, urmand mentinerea clorului liber rezidual intre 0.5-1.5 mg/l la bazinele descoperite si 0.5-1.0 mg/l la bazinele acoperite.
Tabletele de clor nu se arunca in bazinul piscinei, deoarece, din cauza concentratiei de clor eliberate, se poate decolora podeaua bazinului.
Concentratia si timpul de actiune: durata de timp necesara pentru eficacitate bactericida este de: 5 minute si 30 minute conform SR EN 1276/2010/AC:2011 fata de tulpinile bacteriene de referinta Pseudomonas aeruginosa ATCC 15442, Escherichia coli ATCC 10536, Staphilococcus aureus ATCC 6538 si Enteroccocus hirae ATCC 10541 la concentratie > 1.23g/mc si 60 minute si 15 ore conform SR EN13623/2011 fata de tulpinile bacteriene de referinta Legionella pneumophila ATCC 33152 la concentratie >0.86 g/m3.
Accesul oamenilor si animalelor in zona se poate face imediat fara restrictie. Eliminarea in siguranta a produsului si ambalajului se face prin firme specializate.
Ambalajul este de unica folosinta.
Pentru categoria de utilizatori POPULATIE, trebuie sa respecte conditiile de utilizare (echipamente de protectie, conditii de depozitare).